Descriere
Soiul de păr Kieffer este un soi foarte apreciat datorită rezistenței sale ridicate și a capacităților excelente de adaptare la diferite condiții de climă și sol. Pomul are o vigoare mare și dezvoltă o coroană bine ramificată, fiind recunoscută pentru productivitatea ridicată pentru faptul că intra relativ repede pe rod după plantare. Este un soi foarte potrivit atât pentru livezi comerciale, cât și pentru grădini familiale.
Fructele sunt mari sau foarte mari, cu forma piriformă ușor alungită. Coaja este galbenă la maturitate și poate prezenta nuanțe roșiatice sau pete ruginii pe partea expusă la soare. Pulpa este alb-gălbuie, fermă și ușor granulată, cu gust dulce-aromat și o aciditate plăcută. Fructele sunt foarte potrivite atât pentru consumul în stare proaspătă, cât și pentru procesare, fiind frecvent la compoturi, dulcețuri sau alte preparate din fructe.
Perioada de coacere este în luna octombrie , iar fructele pot fi păstrate o durată relativ lungă dacă sunt depozitate în condițiile respective.
Pomul preferă solurile fertile, bine drenate și locurile însorite, unde poate beneficia de lumină și căldură suficientă pentru dezvoltarea fructelor. Distanța recomandată de plantare este de aproximativ 4–5 metri între pomi , pentru a permite dezvoltarea corectă a coroanei și o bună circulație a aerului.
Soiul Kieffer este apreciat pentru rezistența bună la boli și condițiile mai dificile de cultură , fiind o alegere excelentă pentru cultivatorii care doresc un pom productiv și ușor de întreținut.
Alte Informații
Livrare și returnare
Lista mea de dorințe
Lista de dorințe este goală.
Comparaţie
Cărucior de cumpărături
